Comunicat în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” (ediția din 08.11.2024)
ziarul „Capital-Market” (ediția din 06.11.2024)
și pagina web a OTP Bank S.A. https://www.otpbank.md
În atenţia acţionarilor
OTP Bank S.A.
OTP Bank S.A. anunţă, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Băncii din 30.10.2024, convocarea Adunării Generale Anuale a Acționarilor, care va avea loc prin corespondență la data de 16 decembrie 2024, ora 16:00 pe adresa mun. Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 81/A, oficiul central al Băncii.
Ordinea de zi:
- Alegerea noii componențe a Consiliului Băncii.
Lista acționarilor care au dreptul să participe la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor va fi întocmită conform situației la data de 01 noiembrie 2024. Modificările la lista acționarilor băncii cu drept de participare la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor pot fi introduse până la data de 14 decembrie 2024.
Acționarii se pot familiariza cu materialele pentru ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor începând cu 06 decembrie 2024 în incinta oficiului central al Băncii: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 81 A, oficiul 317, în intervalul 9:00 - 13:00 și 15:00 – 16:30.
Participarea la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor se va exprima prin completarea, semnarea (cu autentificarea in modul stabilit a semnăturii acționarului/reprezentantului acestuia) și expedierea în adresa Băncii a Buletinului de Vot, prin una din următoarele metode:
1. se va semna de către acționarul Băncii personal, la oficiul central, în prezența membrilor comisiei de numărare a voturilor;
2. se va trimite prin poștă semnat, autentificat de către notar sau de către administrația organizației de la locul de muncă, de studii sau de trai al acționarului, iar pentru pensionari – de către organul de asistență socială de la locul de trai.
3. se va transmite semnat (semnătura autentificata) prin e-mail: gov@otpbank.md, prin încărcarea acestuia și a următoarelor documente:
- Actul de Identitate - pentru persoană fizică,
- Extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice cu indicarea numelui administratorului - pentru persoană juridică,
- Procura perfectată și eliberată în modul stabilit de legislația în vigoare, în cazul în care buletinul de vot a fost semnat de către o persoană împuternicită prin procură (atât pentru persoană fizică cât și pentru persoană juridică).
În cazul persoanelor juridice Buletinul de Vot este semnat de către administrator sau alte persoane împuternicite, anexând după caz:
- Extrasul din Registrul de Stat al persoanei juridice, unde să fie indicat numele administratorului;
- Procura emisă conform legislației, în cazul în care Buletinul de Vot a fost semnat de către o persoană împuternicită prin procură.
Termenul limită de prezentare a buletinului de vot este data de 16 decembrie 2024, ora 16:00.
Rezultatele voturilor prin corespondență vor fi aduse la cunoștința acționarilor prin publicarea în termen de până la 31 decembrie 2024 a unui comunicat în Monitorul Oficial al RM, ziarul “Capital Market” și pe site-ul Băncii.
Informații suplimentare puteți obține la tel. 022 812 360; 022 812 431; 0 22 812 339.
Președintele Comitetului Executiv al Băncii