35 de ani de OTP Bank: stabilitate, evoluție, încredere

35 de ani de OTP Bank: stabilitate, evoluție, încredere

 

OTP Bank Moldova marchează 35 de ani de prezență activă și relevantă pe piața bancară din Republica Moldova — un reper important care reflectă o istorie construită prin încredere, adaptabilitate și angajament față de comunitate.

Acest moment aniversar este o oportunitate de a celebra realizările de până acum, alături de clienții, partenerii și colegii care ne-au fost parte din drum și de a duce mai departe, cu aceeași consecvență, eforturile pentru un viitor solid și inovator.

În trei decenii și jumătate de activitate, OTP Bank Moldova a evoluat constant, adaptându-se provocărilor economice și transformărilor tehnologice. Am construit o instituție financiară solidă, modernă și orientată spre viitor, având mereu în centrul acțiunilor noastre oamenii – clienții care ne-au acordat încrederea lor, partenerii care ne-au susținut viziunea și echipa care contribuie, cu dedicație, la performanța și dezvoltarea băncii.

„Marcăm 35 de ani de excelență în banking, dar și 35 de ani de relații durabile, și de responsabilitate față de societatea în care activăm. Este o ocazie specială de a mulțumi tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie. Rămânem dedicați misiunii noastre de a oferi, cu aceeași determinare, servicii financiare sigure, inovatoare și relevante fiecărei generații de clienți”, a declarat Bogdan Spuză, CEO OTP Bank Moldova.

 Din 2019, OTP Bank Moldova este parte a OTP Group, unul dintre cele mai mari și stabile grupuri financiare din Europa Centrală și de Est. Apartenența la Grup ne-a oferit resursele și know-how-ul necesar pentru accelerarea transformării digitale, modernizarea infrastructurii și extinderea portofoliului de produse și servicii.

În următorii ani, OTP Bank își propune să continue investițiile în digitalizare, sustenabilitate și în capitalul uman, rămânând un partener de încredere pentru clienți și un actor responsabil în economia națională.

 

Поделиться на Facebook